UPDATE. Autoritățile se așteaptă ca apa sărată să ajungă în județul Arad în cursul acestei după-amiezi sau seri
Prefectul județului Arad, Mihai Pașca, a anunțat că autoritățile se așteaptă ca unda de apă sărată provenită de la Salina Praid să ajungă pe teritoriul județului în cursul după-amiezii sau al serii.
El a subliniat că, până în prezent, nu s-au înregistrat creșteri ale salinității în râul Mureș pe raza județului Arad, însă, preventiv, a fost emisă o avertizare prin care populația este informată că apa din râu nu trebuie utilizată pentru irigații sau pentru adăpatul animalelor.
„Lucrătorii Administraţiei Bazinale de Apă Mureş verifică încă de aseară (n. red. luni seară), de la ora 18:00, salinitatea apei, din o oră în oră. Până în acest moment, nu avem creşteri de salinitate în Mureş. Ne aşteptăm ca undeva în cursul după-amiezii sau spre seară unda de apă sărată să ajungă şi în judeţul Arad. Verificările se fac la punctul de intrare de la Săvârşin”, a declarat Mihai Paşca pentru Digi 24.
Apa sărată de la Salina Praid ajunge până în Arad
Sarea de la Salina Praid, dizolvată în apă, ajunge până în județul Arad, iar valul de poluare pe râul Mureș se îndreaptă spre ieșirea din țară, generând probleme semnificative. Autoritățile locale sunt obligate să informeze populația că apa râului nu este potrivită nici pentru irigarea culturilor agricole, nici pentru adăparea animalelor.
„În acest moment lucrătorii Administrației Bazinale de Apă Mureș verifică, începând cu ora 18:00 aseară, din o oră în oră salinitatea apei. Până în acest moment nu avem creșteri salinitate Mureș. Ne așteptăm ca undeva în cursul după-amiezii sau spre seară unda de apă sărată să ajungă și în județul Arad. Verificările se fac la punctul de intrare de la Săvârșin.
A fost, într-adevăr emisă o avertizare, o recomandare pentru ca să nu fie folosită apa din Mureș pentru irigații, respectiv pentru adăpatul animalelor”, a declarat prefectul de Arad, Mihai Pașca, într-o intervenție telefonică la Digi24.
Acesta a adăugat că specialiștii de la Apa Mureș mențin legătura cu autoritățile din Ungaria pentru a le furniza informații actualizate, menționând totodată că, până în prezent, nu s-a înregistrat o creștere a salinității.
„Sunt colegii de la Apa Mureș în contact și cu autoritățile omoloage din Ungaria pentru a-i ține la curent, dar după cum vă spuneam, deocamdată nu s-a produs această creștere de salinitate”, a spus Mihai Pașca.
Prefectul a explicat că, pentru a ține situația sub control, se eliberează cantități de apă din acumulările situate în amonte, în județul Hunedoara, cu scopul de a dilua apa și de a reduce nivelul de salinitate. El a precizat că situația este monitorizată constant și că vor fi comunicate eventualele evoluții.
„Totodată, pentru a se menține lucrurile cât de cât sub control, din acumulările aflate în amonte, în județul Hunedoara se eliberează cantități de apă pentru a se dilua apele și a fi scăzut gradul de la limitate. Cam asta este situația pentru moment. Noi monitorizăm și în măsura în care, în măsura în care vor fi evoluții, vă vom ține la curent”, a completat Pașca.
Întrebat despre posibila impunere a unor restricții suplimentare în cazul în care unda de apă sărată ajunge în zona Aradului, prefectul a declarat că, pentru moment, nu se iau în calcul măsuri adiționale.
„După cum vă spuneam, monitorizăm situația și în măsură în în măsura în care situația o va impune, se va reveni cu alte recomandări. Deocamdată putem să ne uităm și la situația din amonte, respectiv în județele Hunedoara și Alba, unde deja a ajuns acea undă de apă mai sărată, nu există în până în momentul de față, din câte cunoaștem, un impact sever asupra vieții piscicole din râu, dar după cum vă spuneam, se monitorizează și deține observat”, a conchis el.
Furnizarea apei către patru localități din Mureș, sistată
Marți a fost oprită furnizarea apei din stația Târnăvenit către patru localități din județul Mureș, din cauza depășirii nivelului admis de salinitate. Creșterea salinității a fost provocată de infiltrarea apei saline provenite de la Praid.
Prefectura Mureș a anunțat marți dimineață că, potrivit informațiilor transmise de instituțiile competente, începând cu data de 17 iunie 2025, la ora 01:00, furnizarea apei din Stația de Tratare a Apei Potabile (STAP) Târnăveni către localitățile Târnăveni, Adămuș, Băgaciu și Gănești a fost oprită temporar, din cauza depășirii limitei admise de salinitate.
Furnizarea apei va fi reluată de îndată ce valoarea salinității va scădea sub limita admisă conform reglementărilor în vigoare.
Pe perioada întreruperii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi compania Aquaserv vor continua să distribuie apă potabilă şi apă menajeră la punctele stabilite la nivel local, instituţia publicând atât lista rezervoarelor cu apă potabilă, cât şi pe cea a locaţiilor de distribuţie pentru apa menajeră. Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) îşi menţine intervenţiile complexe menite să reducă salinitatea, pompând apă curată în aval de zona contaminată cu apă salină provenită de la Praid.
Zece motopompe funcţionează în permanenţă, iar specialiştii evacuează controlat apă dulce din acumulările Bezid, Zetea şi Mihoieşti pentru a diminua concentraţiile de cloruri din cele patru cursuri de apă afectate – Corund, Târnava Mică, Târnava Mare şi Mureş – monitorizate continuu.
Potrivit ANAR, analizele de laborator arată că valorile de conductivitate şi de cloruri rămân ridicate pe toate tronsoanele de râu monitorizate.